De la despartirea de Vama Veche, Tudor Chirila a lucrat serios la schimbarea stilului sau si a renuntat usor, usor la imaginea pustiului rebel al rock-ului romanesc pentru a da viata unui artist ceva mai calculat.
Pe langa stilul vestimentar, programul vietii de noapte, femei chiar, Chirila si-a schimbat pana si tabieturile. Astfel, fostul „vamaiot” nu se mai ascunde prin barurile unsuroase pentru a-si bea cafeaua de pranz, cum obisnuia in tinerete, si mai nou se afiseaza la terasele de fite din Capitala. Insa, fata de metamorfoza de la suprafata, charisma zeflemista a lui Chirila a ramas aceeasi. Aceeasi figura ceruita pe care citesti mai ceva ca pe un program de karaoke celebrele versuri ale hitului „Nu am chef azi”. Iar Chirila se pare ca nu a avut chef de nimic si de nimeni, preferand sa-si umple timpul doar el, singur, si cu constiinta sa.